x3
liga-europei-centrale
Cupa Europei Centrale
x9
campioana-romaniei
Campioana Romaniei
x2
cupa-romaniei
Cupa Romaniei
FCC UAV Arad

Ultimul antrenament al stagiunii 2025-2026

16.07.2026

     Ieri, 15 iulie 2026, la sala de sport a Colegiului Național „Preparandia - Dimitrie Țichindeal” din Arad, a avut loc ultimul antrenament al stagiunii 2025-2026, antrenament joc școală savurat de participantele la această întâlnire. Urmează o binemeritată vacanță după anul competițional recent încheiat, care cu bune și cu rele a dat un plus de valoare echipei, care a reușit, în urma rezultatelor obținute la Costinești, să se omogenizeze mai bine, să își consolideze identitatea și să formeze caracterul acela de care un adevărat sportiv are nevoie.

     Revenirea fetelor pe suprafața de întrecere va avea loc în luna septembrie, atunci când vom organiza ședința de bilanț și vom lansa și noile proiecte pe care dorim să le punem în aplicare apoi, în noul an competițional.

     Septembrie este și luna în care dorim să facem o mare acțiune de selecție. Vom organiza cea de-a 3-a ediție a evenimentului intitulat „Ziua familiei ICIM”, în cadrul căruia vom avea întreceri dedicate părinților, copiilor, dar și sponsorilor echipei, care ne vor fi alături la eveniment.

     Mulțumim pe această cale Lanțului de magazine ACA, Agenției Imobiliare Acasă, InRed, RESCO, Pizza Gold.

     Cei care doresc să facă parte din echipa noastră ne pot contacta la numărul 0746101314. Așteptăm alături de noi fete născute în anii 2015-2019, dar și băieți în categoriile de vârstă enunțate, cu precizarea că băieții vor face parte din categoria „hobby”. 

                      ICIM JUNIOR suntem NOI!

     Împreună însuflețim baschetul, dăm putere fetelor, formăm caractere!